Juventus a ajuns la 600 de minute fara sa primeasca gol in Champions League


Acum 2 luni, când Juventus a întâlnit-o pe Porto în Champions League, mă gândeam ce echipă mică este cea din Portugalia pentru că nu a reușit să marcheze cel puțin 1 gol împotriva italienilor. Cel puțin, FC Porto a jucat mult timp cu 1 om în minus în acea dublă manșă .
Apoi Barcelona cu MSN în frunte nu a reușit să incrie niciun gol împotriva lui Juve. Ieri, a fost rândul echipei Monaco să facă o asemenea contra-performanță. Iar Monaco a înscris cele mai multe goluri din toate campionatele din Europa.
Juventus a ajuns la 600 de minute fara sa primeasca gol in Champions League.

Dani Alves a fost un transfer reușit de Juve. Fostul jucător al Barcelonei este deciziv atât în atac, dar și în apărare. Cred că e bine să investești în veterani dacă vrei să ai succes pe plan european. Următorii jucători pot confirma cele scrise de mine mai sus: Barzagli, Pirlo, Khedira, Alves, Evra.
Iar Buffon își dorește trofeul Champions League mai mult decât oricine altcineva. În plus Juve vrea să facă tripla(Cupa Italiei, Campionat și Champions League) pentru că singura echipă italiană care a reușit acest record greu de egalat a fost Inter de pe vremea lui José Mourinho.

În finala Ligii Campionilor cred că se vor întâlni Real și Juventus. Iar echipa din Madrid are 59 de meciuri la rând în care a marcat cel puțin 1 gol. Vechiul record aparține echipei Bayern Munchen care a avut 61 de partide de fotbal în care a marcat de fiecare dată, record stabilit între 2012-2014.
Real Madrid va mai juca următoarele meciuri: Granada (6 Mai, La Liga), Atlético (10 Mai, a două manșă din Champions League), Sevilla (14 Mai, La Liga), Málaga (21 Mai, La Liga) și Celta Vigo (etapa restanță, La Liga, nu este încă stabilită o dată oficială) și dacă marchează în toate, echipa din Madrid ajunge la 64 de meciuri la rând cu gol marcat.

Chiar sunt curios dacă finala Champions League va fi între Real și Juventus, dacă jucătorii antrenați de Zidane vor marca în poarta lui Gianluigi Buffon.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce inseamna GG la pariuri?

Handicap asiatic pe goluri marcate under si over

Ce inseamna PsF1?