Cine este Bob Bradley? Americanul nascut in New Jersey este unul dintre cei mai de succes antrenori din Statele Unite ale Americii. In copilarie a practicat baschet, baseball, hochei pe gheata pentru ca in final sa ramana la soccer, asa cum este denumit in engleza americana fotbalul cunoscut de europeni, in urma impulsului unui profesor de educatie fizica de origine italiana. El a fost antrenor in Major League Soccer pentru echipele Chicago Fire, New York MetroStars (in acest moment New York Red Bulls) si Club Deportivo Chivas USA si a fost selectionerul nationalelor Statelor Unite ale Americii si Egiptului. El a castigat sezonul 1998 in M.L.S. respectiv Cupa US Open in sezoanele 1998 si 2000. Alaturi de nationala SUA, a castigat CONCACAF Gold Cup (echivalentul Euro in America de Nord) in 2007 si a fost finalist in 2009 respectiv in 2011 la aceeasi competitie, dar si finalist la Cupa Confederatiilor din 2009, unde a pierdut in finala in fata Braziliei, scor 3-2.
Interviul pe care il citit a aparut in editia tiparita din 1 februarie 2016 a jurnalului L`Equipe.
Interviul pe care il citit a aparut in editia tiparita din 1 februarie 2016 a jurnalului L`Equipe.
Michael Bradley a obtinut cele mai bune rezultate la carma nationalei Statelor Unite ale Americii.
- Care este filmul dumneavoastra preferat?
B. B.: The Shawshank Redemption (Inchisoare ingerilor) cu Morgan Freeman si Tim Robbins. Este fantastic! Filmul arata discutiile care se petrec in interiorul inchisorii intre cele 2 persoanje. Acolo descoperim caracterul lor, amintirile lor, relatia care se zideste intre ei. Ei reusesc sa instaleze o incredere mutuala.
- Se poate transfera acest lucru si intr-o echipa de fotbal?
B.B.: Increderea face parte din lucrurile care trebuie stabilite intr-un grup. Incercam sa cream un mediu in care se impune respect si comunicare fluida. Vrem sa facem aici (la Le Havre, Ligue 2) un loc, unde baietilor sa nu le fie frica sa se dechida si sa isi arate adevarata lor fata. In engleza exista o expresie engleza: all in. Jucatorilor le este este frica de cele mai multe ori sa incerce acest lucru (sa mearga all in), pentru ca atunci cand mergi all in, risti. Daca acest lucru nu merge, veti ramane descoperiti. Daca se pune in aplicare a acest lucru, aceasta intreaga dedicatie pentru echipa, in care fiecare este gata sa se autodepaseasca, sa il apere pe celalalt si sa-si dea sufletul pentru el, atunci totul va fi incredibil. Cateodata, le spunem si lucruri pe care nu si le doresc sa le auda, insa acest lucru demonsteaza ca tinem la ei, ca stim de talentul si potentialul lor. Este vorba despre a ridica stacheta tot mai sus. Eu vreau sa ii vad pe baieti crescand atat ca oameni, cat si ca jucatori. Unii sunt pregatiti pentru asta, in timp ce pentru altii, acest lucru este nou .
- Cand strigati de la marginea terenului, in timpul antrenamentului, avem de cele mai multe ori impresia ca va adresati unui pluton al marinei.
B.B.: Inteleg la ce va referiti, dar este un cliseu. In Norvegia (la Stabaek), mi-au spus ca le reamintesc de Al Pacino in filmul Any Given Sunday (Duminica, pierzi sau castigi), in care actorul a jucat rolul unui antrenor de fotbal american. Conducerea este necesara fie ca vorbim de sport, de o companie, de armata sau de copii. Dar nu te poti arata intotdeauna inflexibil. Trebuie in egala masura sa fii pozitiv, sa ii incurajezi si sa gasesti momentele potrivite pentru amuzament. Cel mai mult conteaza sa ai aptitudinea de a fi lider. Vad antrenori tineri care stiu manualul pe dinafara, pagina cu pagina. Dar cand preiei o echipa, trebuie sa stii sa-i insufli energie pentru a-i da viata, sa transformi acest amestec de idei si personalitati diferite intr-un joc de fotbal. Asta este ce imi place sa fac in fiecare zi, la terenul de antrenament.
- Care este formula dumneavoastra?
B.B.: Aud vorbindu-se de 4 piloni: tehnica, tactica, fizicul si mentalul. In opinia mea, cred ca esential este al 5-lea: viata sociala a grupului. Trebuie sa inteleg cum functioneaza impreuna jucatorii. Nu este de ajuns sa apesi pe un buton pentru a deveni o echipa. Trebuie sa ne gandim cum o facem si sa muncim in asa fel incat sa avem succes, iar acesta este un proces permanent.
- Aceasta apropiere se confrunta cu tendinta actuala a statisticilor individuale.
B.B.: Pentru un antrenor, statisticile sunt de cele mai multe ori utile. Ele pot confirma ceea ce ai constat. Insa fotbalul nu functioneaza asa. Statisticile sunt "nebune" cand joaca Barcelona. Este extraordinar sa il vezi pe Xavi pasand de 150 de ori intr-un meci, cu o acuratete incredibila. Dar ceea ce conteaza este analiza frecventei paselor bune. Ma refer la o pasa care permite celui care o primeste sa fie intr-o pozitie de a realiza ceea ce avea intentia sa faca. Pe scurt, sa pregatesti cat mai bine posibil constructia actiunii. Si aici discutam de creativitate, intelegerea jocului si nimic din acestea nu se regaseste in statistici.
- Cum vedeti relatia dumnevoastra cu jucatorii?
B.B.: Cuvantul cheie este implicarea. Trebuie sa gasesti mijloacele sa te conectezi cu ei. Eu cred ca am inceput sa ii "decriptez" bine pe jucatori. In prima zi le-am spus tuturor jucatorilor: "Eu nu am venit aici cu toate raspunsurile. Am venit aici sa invat sa va cunosc, sa invatati sa ma cunoasteti si impreuna sa incercam sa facem un lucru special". La Stabaek, am folosit un cantec al lui Bruce Springsteen - The Ties That Bind (Legaturile care unesc). In cantec, este vorba despre despre momentele frumoase si urate traite impreuna, despre aceasta relatie eterna pe care nimic nu o poate rupe. Este ca intr-o familie.
- Antrenorii straini din campioantul francezsunt de parere mai tot timpul ca jucatorilor din Franta le lipseste munca. Ce parere aveti?
B.B.: Am inteles acest fapt, este in mentalitatea franceza... Prima mea reactie a fost sa refuz categoric a crede asa ceva. Eu mi-am spus: "Le vorbim noi suficient? Sunt ei provocati destul din punct de vedere sportiv?". Se poate sa fiu nebun, dar sunt de parere ca daca te intereseaza soarta celor pe care ii dirijezi si le demonstrezi acest fapt, rezultatele nu vor intarzia sa apara.
- Care sunt motivele pentru care atunci cand va ganditi la referinte in antrenorat, va referiti la Gregg Popovich (antrenorul celor de la San Antonio Spurs, echipa campioana de 5 ori in NBA, toate titlurile fiind castigate sub carma acestuia)?
B.B.: Popovich este un antrenor fantastic: este inteligent, stie sa gestioneze relatia cu jucatorii importanti, respectandu-i si facandu-i sa inteleaga adevaratul succes, cand fiecare munceste pentru ceilalti. Stie sa fie si amuzant si sa atraga grupul de partea lui. La fel si Carlo Ancelotti, pe care eu il consider a fi la un nivel inalt, stie sa fie un tip umil. Cand am fost selectionerul Statelor Unite ale Americii, am extras pasaje din documentarul "Les Yeux dans les Bleus" jucatorilor, inaintea Cupei Mondiale din 2010. L-am avut ca jucator pe Youri Djorkaeff (fost jucator la AS Monaco, PSG si Internazionale Milano) in 2005 cand o antrenam pe New York MetroStars (actuala New York Red Bulls). I-am pus tot timpul intrebari despre Aime Jacquet (selectionerul Frantei intre 1993 si 1998) si despre cum functiona selectia la nationala Frantei, care avea jucatori ce incheiasera sezoane diferite (unii bune, altii mai putin faste). Djorkaeff era un tip distant, dar mi-a spus ca singura lui echipa adevarata pentru care a evoluat a fost nationala Frantei.
Inaintea Mondialului din 2010, l-am rugat pe Bill Russell (de 11 campion NBA cu Boston Celtics) sa discute cu jucatorii. Avea deja 75 de ani, un tip foarte inteligent, afro-american, foarte de treaba...El le-a povestit ce a insemnat pentru el sa fie jucator al celor de la Boston in acea perioada si asta mi-a adus aminte de ceea ce imi povestea Djorkaeff.
- Folositi mult body-language: va miscati mult, vorbiti mult, atingeti jucatorii, sunteti chel, aveti ochii limpezi si foarte patrunzatori...
B.B.: Asa cum v-am zis, incercam sa aducem jucatorii aproape de noi. Asta se poate intampla fie cu vorba buna, fie cu mana pe umarul jucatorului pe care il plasezi corect, pentru ca trebuie sa il faci sa inteleaga ceea ce vrei de la el. In fiecare zi avem acelasi obiectiv: construirea unei relatii.
- Au trecut 5 ani de la parasirea selectionatei Statelor Unite ale Americii si ne intrebam destul de des: De ce a plecat de acolo?"
B.B.: Cand am fost selectionerul Egiptului (2011-2013) am trait o atmosfera post-revolutionara, au fost manifestatii, a fost drama de la Port-Said (pe 1 februarie 2012, 74 de persoane au murit pe stadion la partida dintre Al-Masry si Al Ahly, in urma unei revolte), dupa care campionatul s-a incheiat brusc...Apropiati ai federatiei egiptene s-au intrebat atunci:"Ce mai cauta pe aici? De ce nu pleaca?". Pentru ca imi plac jucatorii. Aveam o provocare comuna si nu le puteam cere jucatorior sa fie alaturi de mine si sa fiu primul care abandoneaza proiectul. (Egiptul a pierdut calificare la Campionatul Mondial din 2014, dupa barajul cu Ghana). Mai apoi, am plecat la un club mic din Norvegia (Stabaek), devenind primul antrenor american care antreneaza intr-un campionat de prim divizie din Europa. Si dupa aceasta mutare, am fost intrebat ce caut acolo. Am primit aceeasi intrebare si dupa ce am ajuns la Le Havre, in Ligue 2 si le-am raspuns ca am fost impresionat de pasiunea fanilor pentru club, de ce inseamna clubul pentru oras. OK, este in Ligue 2, dar am simtit ceva care mi-a placut aici. Si eu vreau sa-mi demonstrez in continuare aptitutidinele mele. Vreau sa arat ca pot sa antrenez la un nivel inalt.
- Daca nu promovati cu Le Havre la finalul actualului sezon, considerati ca a fost un esec?
B.B.: Inteleg ca acesta este obiectivul numarul 1 al clubului. Dar pentru a promova, trebuie sa construim o echipa puternica si sa modelam cultul victoriei. Ar fi dezamagitor pentru noi sa nu promovam la finalul sezonului, insa noi construim ceva ce s-ar putea sa aiba nevoie de mai mult timp. De la sosirea mea la club (2 luni si jumatate), au existat momente satisfacatoare si momente in care aveam impresia ca echipa face un pas in fata si apoi unul in spate. Treaba mea se invarte in a avea o fundatie solida. Efortul este zilnic, dar este nevoie de mult timp pentru a face sa progrese.
Michael Bradley este fiul antrenorului lui Le Havre si a evoluat in Europa pentru Heerenveen, Borussia Moenchengladbach, Aston Villa, Chievo si AS Roma, in pozitia de mijlocas central.
- O mentionati adeseori pe sotia dumneavoastra, Lindsay, atunci cand vorbiti despre cariera dumneavoastra. Nu este un lucru comun pentru un antrenor.
B.B.: Familia este atat de importanta! Cand esti implicat in fotbal, calatoresti mult si pentru ca totul sa decurga bine, sotia trebuie sa fie cea mai buna prietena, sufletul pereche, cineva care este intotdeauna langa tine. Sotia mea este incredibila: altruista, incearca intotdeauna sa faca ce este mai bine pentru familie si pentru copiii nostri (Michael, Kerry si Ryan). Atunci, cu siguranta ca este unica.
- Unde va vedeti in urmatorii 10 ani?
B.B.: Voi fi antrenor in continuare.
- Dar in urmatorii 20 de ani?
B.B.: Daca nu voi mai avea puterea sa antrenez, atunci sper ca voi face tot ce pot pentru a impartasi experienta mea incat ea sa fie utila jucatorilor si tinerilor antrenori.
Bob Bradley a semnat un contract pe 2 ani cu Le Havre pe 10 noiembrie 2015. El a reusit pana in acest moment sa stranga 5 victori, 3 egaluri si 4 infrangeri la carma lui Le Havre in Ligue 2 si se afla la 2 puncte de locul 3 in clasament, care permite promovarea in Ligue 1. Totodata, in primul meci la carma echipei, americanul a pierdut in Cupa Frantei partida din deplasare de la US Saint Omer, echipa de CF2, liga a 5-a in Franta. cu scorul de 2-0, in runda a 7-a a competitiei.
Articol scris de Vlad Dobroteanu.
- Cand strigati de la marginea terenului, in timpul antrenamentului, avem de cele mai multe ori impresia ca va adresati unui pluton al marinei.
B.B.: Inteleg la ce va referiti, dar este un cliseu. In Norvegia (la Stabaek), mi-au spus ca le reamintesc de Al Pacino in filmul Any Given Sunday (Duminica, pierzi sau castigi), in care actorul a jucat rolul unui antrenor de fotbal american. Conducerea este necesara fie ca vorbim de sport, de o companie, de armata sau de copii. Dar nu te poti arata intotdeauna inflexibil. Trebuie in egala masura sa fii pozitiv, sa ii incurajezi si sa gasesti momentele potrivite pentru amuzament. Cel mai mult conteaza sa ai aptitudinea de a fi lider. Vad antrenori tineri care stiu manualul pe dinafara, pagina cu pagina. Dar cand preiei o echipa, trebuie sa stii sa-i insufli energie pentru a-i da viata, sa transformi acest amestec de idei si personalitati diferite intr-un joc de fotbal. Asta este ce imi place sa fac in fiecare zi, la terenul de antrenament.
- Care este formula dumneavoastra?
B.B.: Aud vorbindu-se de 4 piloni: tehnica, tactica, fizicul si mentalul. In opinia mea, cred ca esential este al 5-lea: viata sociala a grupului. Trebuie sa inteleg cum functioneaza impreuna jucatorii. Nu este de ajuns sa apesi pe un buton pentru a deveni o echipa. Trebuie sa ne gandim cum o facem si sa muncim in asa fel incat sa avem succes, iar acesta este un proces permanent.
- Aceasta apropiere se confrunta cu tendinta actuala a statisticilor individuale.
B.B.: Pentru un antrenor, statisticile sunt de cele mai multe ori utile. Ele pot confirma ceea ce ai constat. Insa fotbalul nu functioneaza asa. Statisticile sunt "nebune" cand joaca Barcelona. Este extraordinar sa il vezi pe Xavi pasand de 150 de ori intr-un meci, cu o acuratete incredibila. Dar ceea ce conteaza este analiza frecventei paselor bune. Ma refer la o pasa care permite celui care o primeste sa fie intr-o pozitie de a realiza ceea ce avea intentia sa faca. Pe scurt, sa pregatesti cat mai bine posibil constructia actiunii. Si aici discutam de creativitate, intelegerea jocului si nimic din acestea nu se regaseste in statistici.
- Cum vedeti relatia dumnevoastra cu jucatorii?
B.B.: Cuvantul cheie este implicarea. Trebuie sa gasesti mijloacele sa te conectezi cu ei. Eu cred ca am inceput sa ii "decriptez" bine pe jucatori. In prima zi le-am spus tuturor jucatorilor: "Eu nu am venit aici cu toate raspunsurile. Am venit aici sa invat sa va cunosc, sa invatati sa ma cunoasteti si impreuna sa incercam sa facem un lucru special". La Stabaek, am folosit un cantec al lui Bruce Springsteen - The Ties That Bind (Legaturile care unesc). In cantec, este vorba despre despre momentele frumoase si urate traite impreuna, despre aceasta relatie eterna pe care nimic nu o poate rupe. Este ca intr-o familie.
- Antrenorii straini din campioantul francezsunt de parere mai tot timpul ca jucatorilor din Franta le lipseste munca. Ce parere aveti?
B.B.: Am inteles acest fapt, este in mentalitatea franceza... Prima mea reactie a fost sa refuz categoric a crede asa ceva. Eu mi-am spus: "Le vorbim noi suficient? Sunt ei provocati destul din punct de vedere sportiv?". Se poate sa fiu nebun, dar sunt de parere ca daca te intereseaza soarta celor pe care ii dirijezi si le demonstrezi acest fapt, rezultatele nu vor intarzia sa apara.
- Care sunt motivele pentru care atunci cand va ganditi la referinte in antrenorat, va referiti la Gregg Popovich (antrenorul celor de la San Antonio Spurs, echipa campioana de 5 ori in NBA, toate titlurile fiind castigate sub carma acestuia)?
B.B.: Popovich este un antrenor fantastic: este inteligent, stie sa gestioneze relatia cu jucatorii importanti, respectandu-i si facandu-i sa inteleaga adevaratul succes, cand fiecare munceste pentru ceilalti. Stie sa fie si amuzant si sa atraga grupul de partea lui. La fel si Carlo Ancelotti, pe care eu il consider a fi la un nivel inalt, stie sa fie un tip umil. Cand am fost selectionerul Statelor Unite ale Americii, am extras pasaje din documentarul "Les Yeux dans les Bleus" jucatorilor, inaintea Cupei Mondiale din 2010. L-am avut ca jucator pe Youri Djorkaeff (fost jucator la AS Monaco, PSG si Internazionale Milano) in 2005 cand o antrenam pe New York MetroStars (actuala New York Red Bulls). I-am pus tot timpul intrebari despre Aime Jacquet (selectionerul Frantei intre 1993 si 1998) si despre cum functiona selectia la nationala Frantei, care avea jucatori ce incheiasera sezoane diferite (unii bune, altii mai putin faste). Djorkaeff era un tip distant, dar mi-a spus ca singura lui echipa adevarata pentru care a evoluat a fost nationala Frantei.
Inaintea Mondialului din 2010, l-am rugat pe Bill Russell (de 11 campion NBA cu Boston Celtics) sa discute cu jucatorii. Avea deja 75 de ani, un tip foarte inteligent, afro-american, foarte de treaba...El le-a povestit ce a insemnat pentru el sa fie jucator al celor de la Boston in acea perioada si asta mi-a adus aminte de ceea ce imi povestea Djorkaeff.
- Folositi mult body-language: va miscati mult, vorbiti mult, atingeti jucatorii, sunteti chel, aveti ochii limpezi si foarte patrunzatori...
B.B.: Asa cum v-am zis, incercam sa aducem jucatorii aproape de noi. Asta se poate intampla fie cu vorba buna, fie cu mana pe umarul jucatorului pe care il plasezi corect, pentru ca trebuie sa il faci sa inteleaga ceea ce vrei de la el. In fiecare zi avem acelasi obiectiv: construirea unei relatii.
- Au trecut 5 ani de la parasirea selectionatei Statelor Unite ale Americii si ne intrebam destul de des: De ce a plecat de acolo?"
B.B.: Cand am fost selectionerul Egiptului (2011-2013) am trait o atmosfera post-revolutionara, au fost manifestatii, a fost drama de la Port-Said (pe 1 februarie 2012, 74 de persoane au murit pe stadion la partida dintre Al-Masry si Al Ahly, in urma unei revolte), dupa care campionatul s-a incheiat brusc...Apropiati ai federatiei egiptene s-au intrebat atunci:"Ce mai cauta pe aici? De ce nu pleaca?". Pentru ca imi plac jucatorii. Aveam o provocare comuna si nu le puteam cere jucatorior sa fie alaturi de mine si sa fiu primul care abandoneaza proiectul. (Egiptul a pierdut calificare la Campionatul Mondial din 2014, dupa barajul cu Ghana). Mai apoi, am plecat la un club mic din Norvegia (Stabaek), devenind primul antrenor american care antreneaza intr-un campionat de prim divizie din Europa. Si dupa aceasta mutare, am fost intrebat ce caut acolo. Am primit aceeasi intrebare si dupa ce am ajuns la Le Havre, in Ligue 2 si le-am raspuns ca am fost impresionat de pasiunea fanilor pentru club, de ce inseamna clubul pentru oras. OK, este in Ligue 2, dar am simtit ceva care mi-a placut aici. Si eu vreau sa-mi demonstrez in continuare aptitutidinele mele. Vreau sa arat ca pot sa antrenez la un nivel inalt.
- Daca nu promovati cu Le Havre la finalul actualului sezon, considerati ca a fost un esec?
B.B.: Inteleg ca acesta este obiectivul numarul 1 al clubului. Dar pentru a promova, trebuie sa construim o echipa puternica si sa modelam cultul victoriei. Ar fi dezamagitor pentru noi sa nu promovam la finalul sezonului, insa noi construim ceva ce s-ar putea sa aiba nevoie de mai mult timp. De la sosirea mea la club (2 luni si jumatate), au existat momente satisfacatoare si momente in care aveam impresia ca echipa face un pas in fata si apoi unul in spate. Treaba mea se invarte in a avea o fundatie solida. Efortul este zilnic, dar este nevoie de mult timp pentru a face sa progrese.
- O mentionati adeseori pe sotia dumneavoastra, Lindsay, atunci cand vorbiti despre cariera dumneavoastra. Nu este un lucru comun pentru un antrenor.
B.B.: Familia este atat de importanta! Cand esti implicat in fotbal, calatoresti mult si pentru ca totul sa decurga bine, sotia trebuie sa fie cea mai buna prietena, sufletul pereche, cineva care este intotdeauna langa tine. Sotia mea este incredibila: altruista, incearca intotdeauna sa faca ce este mai bine pentru familie si pentru copiii nostri (Michael, Kerry si Ryan). Atunci, cu siguranta ca este unica.
- Unde va vedeti in urmatorii 10 ani?
B.B.: Voi fi antrenor in continuare.
- Dar in urmatorii 20 de ani?
B.B.: Daca nu voi mai avea puterea sa antrenez, atunci sper ca voi face tot ce pot pentru a impartasi experienta mea incat ea sa fie utila jucatorilor si tinerilor antrenori.
Bob Bradley a semnat un contract pe 2 ani cu Le Havre pe 10 noiembrie 2015. El a reusit pana in acest moment sa stranga 5 victori, 3 egaluri si 4 infrangeri la carma lui Le Havre in Ligue 2 si se afla la 2 puncte de locul 3 in clasament, care permite promovarea in Ligue 1. Totodata, in primul meci la carma echipei, americanul a pierdut in Cupa Frantei partida din deplasare de la US Saint Omer, echipa de CF2, liga a 5-a in Franta. cu scorul de 2-0, in runda a 7-a a competitiei.
Articol scris de Vlad Dobroteanu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu