MotoGP Japonia - obtine Marquez al 2-lea titlu la MotoGP?

A 15-a etapa in actualul sezon de MotoGP se desfasoara pe circuitul de la Motegi in Japonia. Cursa poate marca  al 2-lea titlu din cariera la MotoGP pentru spaniolul Marc Marquez, care conduce de o maniera impresionanta campionatul, in ciuda formei mai slabe din ultima perioada. Pentru a castiga titlul in Japonia, Marquez trebuie sa indeplineasca mai multe conditii cumulativ: sa incheie inaintea lui Dani Pedrosa, sa nu trebuie sa piarda mai mult de 3 puncte fata de Valentino Rossi si nu mai mult de 15 fata de Jorge Lorenzo. La prima vedere, conditiile nu sunt tocmai dificil de indeplinit. Cursa este in direct pe Digisport 1 de la ora 8:00.

Marc Marquez este foarte aproape de cel de-al 2-lea titlu al sau la MotoGP, insa in ultimele 2 curse nu a reusit victoria. Castiga el la Motegi si cu aceasta ocazie si titlul? (sursa poza:bbc.co.uk)

Din pole position va pleca Andrea Dovizioso (Ducati) care a reusit cel mai bun rezultat al sau in calificari in 2014. Pentru italian este cel de-al 2-lea pole la clasa MotoGP, primul fiind reusit pe acelasi circuit insa in 2010, cand evolua pentru Repsol Honda. Acum ca si atunci, pe pozitia a 2-a s-a aflat Valentino Rossi (Movistar Yamaha). Prima pozitie pe grila reprezinta o premiera si pentru constructorul Ducati, care nu a mai avut o motocicleta clasata pe prima pozitie de la ultima cursa a sezonului 2010 (Valencia - Ricardo Tormo).

Marc Marquez (Repsol Honda) incearca sa rezolve ecuatia campionatului in acest Grand Prix, dar nu se arata deranjat daca nu va reusi acest lucru. "Este grozav ca avem prima sansa, avand in vedere ca este circuitul de casa al celor de la Honda, dar stiu ca va fi dificil pentru ca trebuie sa inchei cursa inaintea lui Dani [Pedrosa] si Valentino [Rossi]. Vom incerca sa dam totul, dar nu sunt nerabdator sa castig aici titlul. Stiu ca pentru Honda ar fi extraordinar o victorie pe circuitul propriu".
Jorge Lorenzo (Movistar Yamaha) are ca obiectiv ocuparea locului 2 in clasamentul pilotilor, iar pentru acest lucru trebuie sa castige mai multe puncte decat contracandidatii sai Valentino Rossi si Dani Pedrosa, dar nu isi pune prea multe sperante la victoria in acest weekend. "Prima pozitie va fi aproape imposibil de obtinut in aceast Grand Prix. Marc [Marquez] va fi mai devreme sau mai tarziu campion, iar telul nostru este sa castigam curse sau incheiem in top 2 pentru ca vreau sa inchei sezonul pe pozitia secunda".


Pe scurt:
Suzuki revine in MotoGP dupa ce in ultimele 3 sezoane nu a participat in cea mai importanta competitie de motociclism, urmare a crizei financiare pe care a traversat-o uzina din Hamamatsu. Pilotii care vor pilota pentru constructorul nipon sunt: Aleix Espargaro si Maverick Vinales. Modelul pe care vor participa cei 2 spanioli este GSX-RRAleix Espargaro, in prezent pilot la NGM Forward Yamaha, se afla la cel mai bun sezon in MotoGP, dupa ce a obtinut primul pole-position (in Marele Premiu al Olandei) si primul podium (locul 2 in Marele Premiu al Aragonului). Maverick Vinales este campion la Moto3 in 2013, iar in sezonul 2014 ocupa pozitia a 3-a in Moto2, castigand 2 curse pana in acest moment.

Drive M7 Aspar Honda l-a semnat pe irlandezul Eugene Laverty pentru sezonul 2015. Patronul echipei Jorge Aspar a descris modul in care au decurs negocierile:"Eugene Laverty este un pilot cu care am fost in contact in ultimul an si am incercat sa il semnam si chiar daca nu am reusit atunci, a ramas intotdeauna in atentia noastra". Irlandezul, care il va inlocui in cadrul echipei spaniole pe japonezul Hiroshi Aoyama, a mai participat in motomondialul de viteza insa la clasele 125cc si 250cc, la ultima reusind si cele mai bune rezultate (doua locuri 13 in sezonul 2008). Din 2009 a inceput ascensiunea sa, incheiand de doua ori pe locul 2 in clasamentul general in Campionatul Mondial de Supersport (in 2009 si 2010) si o data pe locul secund in Campionatul Mondial de Superbike (in 2013).

NGM Forward Yamaha il va avea ca pilot pentru sezonul 2015 pe Loris Baz. Francezul in varsta de 21 de ani a reusit sa obtina 2 victorii si 13 podiumuri in cele 2 sezoane si jumatate pe care le are pana in acest moment in Campionatul Mondial de Superbike. Patronul echipei Giovanni Cuzari se declara incantat de noua sa achizitie. "Este o placere sa il primim in echipa pe Loris Baz. Este un pilot tanar, care s-a dovedit a fi rapid in Superbike si caruia ne-ar placea sa ii oferim posibilitatea de a-si demonstra talentul in MotoGP. Sunt foarte fericit ca plecam intr-o noua aventura cu Loris [Baz]  si ca aducem un nou pilot de top in MotoGP, continuandu-ne misiunea de a recruta talente pentru Yamaha. Loris il va avea ca partener pentru sezonul 2015 pe germanul Stefan Bradl si suntem incantati sa afisam piloti atat de tineri pe grila de start".


Cal Crutchlow (Ducati) a adus obtinut primul sau podium in acest sezon pentru constructorul italian. Britanicul a redus diferenta fata de coechipierul sau Andrea Dovizioso in ceea ce priveste podiumurile, italianul avand 2 in actuala stagiune.

Producatorul de bauturi energizante Monster a semnat un nou contract de sponsorizare cei de la Yamaha. Intelegerea este valabila pana la finalul sezonului 2016 si semnele binecunoscute ale sponsorului vor aparea atat pe motocicletele Movistar Yamaha cat si pe cele ale echipei Tech 3.

Valentino Rossi (Movistar Yamaha), Marc Marquez (Repsol Honda), Aleix Espargaro (NGM Forward Yamaha) si Jorge Lorenzo (Movistar Yamaha) sunt la curent cu accidentul suferit de Jules Bianchi (Marussia Ferrari) in Formula 1 si isi arata suportul pentru pilotul francez. (sursa poza:facebook.com)


Sugestii pariuri

Marc Marquez (Repsol Honda) sa castige cursa la o cota 1,85. Dupa 2 curse pe care trebuie sa le uite, liderul clasamentului se gandeste sa isi adjudece matematic cel de-al 2-lea titlu de campion la clasa MotoGP, astfel ca mizam pe dorinta de victorie a spaniolului.

Bradley Smith (Yamaha Tech 3 - locul 10) sa incheie inaintea lui Cal Crutchlow (Ducati - locul 8) la o cota de 1.90. Desi in ultima cursa, britanicul de la Ducati a reusit primul podium pentru constructorul italian si pare ca incepe sa "inteleaga" motocicleta, de-a lungul sezonului Smith a fost mai constant, asa ca mizam pe persevernta acestuia.

Comentarii

  1. Marc Marquez (Repsol Honda) nu a castigat cursa, terminand pe pozitia a 2-a la 2 secunde de Jorge Lorenzo (Movistar Yamaha), pariu pierdut. Insa, Smith a incheiat inaintea lui Crutchlow, ultimul cazand dupa 2 tururi, pariu castigator.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu