Messi se retrage de la Nationala Argentinei




Argentina a pierdut finala Copa America la lovituri de la 11 metri cu 4-2 în fața echipei Chile. Jucătorul vedetă al Barcelonei a ratat primul penalty pentru că a tras peste poartă. Messi a anunțat oficial că se retrage de la Naționala Argentinei. Informația a fost confirmată din mai multe surse din Argentina. În afară de Messi, și-au anunțat retragerea și următorii jucători: Aguero, Di Maria, Higuain, Biglia, Mascherano și Lavezzi.

Messi a pierdut 4 finale de turnee importante de fotbal, iar în țara natală este criticat că nu reușește să câștige trofee pentru Argentina, deși pentru Barcelona câștiga zeci de cupe și campionate. 20% din partidele de fotbal pierdute de Argentina cu Messi în teren au fost finale, din care 3 consecutive. În plus, Messi a ratat și primul penalty din seria de 5 din Copa America și e devastat.

Singura legătură a lui Leo Messi cu Argentina este că s-a născut acolo. A crescut de la 12 ani în Spania, în centrul La Masia și poate nu are rădăcinile adânci înfipte în solul argentinian.
Discuțiile sunt contradictorii pentru că acest număr 10 a ales să joace pentru Argentina și nu pentru Spania. Cu Spania putea să facă spectacol în Europa și la Campionatele Mondiale de Fotbal.

Mulți suporteri din Argentina îl atacă non-stop și cred că e o zi tristă pentru fotbalul internațional. Sper să se răzgândească și vreau să îl văd pe Leo Messi contra lui Cristiano Ronaldo față în față la un Campionat Mondial de fotbal într-un meci Argentina - Portugalia.

Apropo de retrageri, Vlad Dobroteanu nu mai scrie pe acest site din motive personale. Această comunitate nu va muri niciodată atât cât timp sunt eu în picioare, indiferent cât de mulți colaboratori vor veni sau vor pleca.





Comentarii