Statistica dupa Romania 0-0 Danemarca


Am jucat acasă împotriva unei echipe modeste a Danemarcei, dar nu am obținut nici măcar un corner așa cum vedeți în statistica din poza de mai sus. Am încercat să atacăm într-un sistem 3-4-1-2 împotriva danezilor care au folosit sistemul tactic 3-5-1-1. Dar am ajuns la jumatea acestor preliminarii și avem doar 6 puncte și suntem pe locul 4 în Grupa E.

Nici posesia nu este o bună prietenă a fotbalului românesc pentru că jucătorii profesioniști care sunt urmașii celor care au câștigat Campionatul European în 1992 au avut o posesie de 56% la noi acasă.
De goluri nu mai vorbesc. Pentru prima oară din 1948, România nu a reușit să înscrie în 4 meciuri la rând: 0-0 Kazakhstan, 0-3 Polonia, 0-1 Rusia(amical), 0-0 Danemarca.

Benzar e decent în dreapta într-un 3-5-2. În schimb, Latovlevici nu e decent în niciun sistem.
Porțile din Bulgaria sunt ceva mai înalte, așa se explică faptul că-i Keșeru golgheter acolo.

Mulți spun că antrenorul e de vină pentru aceste rezultate. Daum e de vină că Tătărușanu nu știe să arunce o minge? Daum e de vină că Toșcă degajează doar în tribună? Daum e de vină că e Keseru atât de tehnic încât din 5 metri o dă peste poartă?
Daum nu e mare antrenor, dar nici jucătorii îmbrăcați în galben nu sunt cei mai străluciti.

Hai România!

Comentarii